Pregătiți un Cuvânt înainte favorabil pentru cartea dvs.
Un Cuvânt înainte (sau prefață) este un text introductiv, cu caracter explicativ, uneori analitic, alteori sintetic (Dicționar explicativ al limbii române), care precede o operă literară (și nu numai) și este scris de obicei de către altcineva decât autorul. Scriitorul prefeței oferă, prin acest text introductiv, autorului unei cărți, girul său, încercând să-i convingă pe cititori s-o cumpere (și s-o citească, bineînțeles). Prefața n-ar trebui să ofere informații detaliate despre subiect. În schimb, ar trebui să spună care sunt motivele pentru care cartea ar trebui citită.
Deși prefața nu este esențială, acesta poate crește foarte mult șansele dvs. de a vă vinde opera, mai ales dacă sunteți debutant sau necunoscut într-un domeniu. Având ca prefațator o personalitate schimbă din start perspectiva în care va fi privită lucrarea dvs. Așa că, atunci când vine vremea să vă pregătiți coperta, asigurați-vă că păstrați un spațiu vizibil pentru numele prefațatorului. Nu este chiar de neîntâlnit în domeniu ca numele acestuia să fie scris uneori chiar mai mare decât numele autorului. Este posibil, astfel, să găsiți mai ușor un editor care să vă ia în vizor pentru celelalte scrieri doar pentru acest lucru.
Cine ar trebui să vă scrie prefața?
Pentru Cuvântul înainte (sau prefață, numiți-o cum vreți), aveți nevoie de o persoană pe care să vă bizuiți și suficient de cunoscută. Apelați la prieteni, la cunoștințe, este imposibil ca cineva din anturajul dvs. de scriitor aspirant să nu cunoască o asemenea persoană. Un scriitor, un ziarist, o celebritate media sau un VIP care să scrie acest text este o modalitate de a obține o validare imediată a cărții dvs. Cu cât prefațatorul este mai cunoscut, cu atât mai repede vă puteți obține validarea muncii, oamenii asociindu-vă cu imaginea lui.
Alte posibile opțiuni vin de la oameni care scriu sau activează în domeniul (genul) în care scrieți și care se pot adresa chiar publicului dvs. țintă. Alegeți-vă cu grijă prefațatorul. Dacă cineva este mediatizat zi de zi pentru diverse afaceri dubioase și, eventual, mai este și anchetat de DNA, nu înseamnă că va fi și preferatul publicului dvs. țintă, chiar dacă scrieți un roman de spionaj economic. De asemenea, în principiu, un fotbalist, oricât de faimos ar fi și oricât i-ați iubi echipa, nu ar putea reprezenta cel mai indicat personaj care să-i încânte pe cititorii dvs. și să le recomande o carte de filosofie. Sau poate că da? Asta nu înseamnă că fotbaliștii nu sunt și ei filosofi în felul lor.
Dacă ați găsit persoana potrivită, asigurați-vă că le menționați titlurile și meritele în dreptul numelui lor. De exemplu: doctor în filosofie, autorul Tratatului X. Sau: profesor universitar, scriitor și eseist, fondatorul… Sau, după un exemplu real și generos: „Dario Fo, laureatul premiului Nobel pentru literatură.” Și așa mai departe.
Atunci când în sfârșit ați găsit candidatul ideal, acționați cu grijă și cu respect. Scrieți-i un e-mail sau dați-i un telefon, prezentați-vă și, eventual, spuneți-i din partea cui sunați (dacă v-a recomandat cineva). Vorbiți-i clar, la obiect (dar cu grijă și, eventual, vorbe mai alese decât de obicei) și spuneți-i care este intenția dvs. Povestiți-i despre carte și despre modul cum poate să vă ajute. Iar dacă persoana respectivă acceptă, nu uitați să-i mulțumiți. Și mulțumiți-i și după ce ați primit textul. Este de bun simț și chiar îi va face plăcere. Dacă, după apariția cărții, organizați și o lansare, nu uitați s-o invitați și s-o așezați la loc de cinste. Doar vă ajută și vă împrumută din succesul lui, nu-i așa?
Puncte de vedere pentru coperta IV
La finalizarea cărții dvs. veți dori să aveți și unele opinii despre ea de la diverși lectori, eventual unele de calitate (2-3 propoziții). Părerile trebuie să fie scurte, aprobatoare, pozitive și pot fi utilizate atât pe coperta I cât și pe coperta IV. Puneți o afirmație incandescentă făcută de cineva la adresa scriiturii dvs. (eventual și într-o revistă de succes sau chiar blog de succes) pe coperta I, iar efectul va fi unul cu bătaie lungă. Un mod prin care puteți stârni astfel de reacții este să furnizați un fragment spre lectură vizitatorilor paginii dvs. personale de web sau celor de pe pagina de Facebook. Sau chiar să trimiteți manuscrisul, înainte de a fi trimis spre editare, unor prieteni, eventual unor prieteni care lucrează la un ziar sau la o revistă. Dar să vă asigurați, totuși, că sunt prieteni și nu difuzează manuscrisul aiurea.
De asemenea, puteți chiar să cereți unor personalități cere iubesc genul în care scrieți să citească un fragment. Încercați la nume cunoscute din orașul dvs., oameni de afaceri, persoane publice locale. Veți fi surprinși de câți vor accepta. Pregătiți câteva capitole semnificative și trimiteți-le lectorilor. Înștiințați-i, de asemenea, că pot primi tot manuscrisul dacă doresc. Unii vor prefera ca, în loc să facă ei aprecierile, să-și pună semnătura pe un text gata stabilit, alții să scrie chiar ei opinia. Furnizați-le câteva exemple de text și spuneți-le să le modifice în funcție de impresia lor finală sau să se inspire din ele. De asemenea, dacă trimiteți texte pregătite, faceți în așa fel încât să nu trimiteți același text mai multor personalități, este posibil să vă treziți cu opinii identice de la personalități diferite.
Din orice domeniu ar fi cartea dvs., mai specializată, tehnică, practică, științifică, politică, de business, din sport, economie, medical, etc., încercați să găsiți lectori pe plan local, un medic mai cunoscut al orașului, un politician mai apreciat (atenție, totuși, la această categorie! 🙂 ), șeful de la finanțe, portarul echipei locale, directorul unei mari companii locale. În mod sigur veți putea alege 2-3 propoziții spectaculoase care să aprecieze conținutul și să împrumute cărții din succesul persoanei respective. Dacă au acceptat prea mulți să vă lectureze manuscrisul și primiți prea multe opinii, nu vă speriați. Chiar dacă pe copertă nu este bine să puneți mai mult de trei păreri, aveți ce face cu ele: postați-le pe pagina personală de web, pe blog sau pe Facebook, pe cele mai scurte trimiteți-le pe Twitter.
Atunci când vă hotărâți să strângeți aceste opinii despre cartea dvs., încercați s-o faceți din timp. Oamenii importanți sunt ocupați și este posibil să vă răspundă cu întârziere. Este foarte posibil să primiți cele mai interesante opinii după ce terminați cartea. Dar nu este nici o problemă. Editura Virtuală include în pachete și opțiunea de modificare post-producție. Iar la versiunile electronice și cele tipărite la comandă, modificările se pot face din mers. În plus, folosiți toate acele opinii și în planul de marketing propus, pe pagina de Facebook a cărții sau în comunicatele de presă.
Nu vă grăbiți și nu îi grăbiți pe lectori. Pe mulți îi enervează insistențele inutile, alții au ritmul lor de lectură. Dacă se apropie termenul în care trebuie să închideți cartea, trimiteți-le un mesaj prietenesc și rugați-i să arunce o privire pe ea, în cazul în care au uitat.
Și de ținut minte: dacă nu găsiți într-un final persoana potrivită, poate ar trebui să vă gândiți și la serviciul nostru de Recenzie profesională. Un specialist (critic, scriitor, personalitate din domeniul în care se încadrează cartea dvs. ) va citi cartea și va scrie o recenzie. Nu putem influența opiniile acestor lectori, dar putem să vă asigurăm că vor fi corecte, imparțiale și obiective. Și vă pot ajuta foarte mult în a vă evalua ceea ce ați scris. Dacă recenzia nu este una integral pozitivă, aveți libertatea să folosiți din ea doar acele părți care vă convin. Dacă recenzia este bună sau foarte bună, avantajele sunt mari: o puteți folosi ca articol, ca prezentare sau ca mesaj către presă. O puteți pune ca Prefață sau folosi fragmente din ea pentru opiniile de pe coperta IV. În plus, vă va aduce o reducere de 10% pentru toate serviciile de Marketing ale Editurii Virtuale.
Succes!