Discutam în articolul „Elemente de succes pentru un debut fulminant” despre necesitatea unei lecturi prealabile, detașate a unui text înaintea începerii procesului de editare. Mai exact, după ce tu, ca scriitor implicat, ai pus (sau crezi că ai pus) punctul final poveștii tale, oferi povestea ta spre lectură unor „capete limpezi”, detașate de febra creației. Discutăm mai jos despre un text literar, dar considerațiile se pot extinde oricărui tip de text, indiferent dacă acesta este un articol, o disertație sau discurs la o conferință.
Astfel, vom readuce la viață un personaj care a cam dispărut din viața editorială. Un specialist despre care n-am mai auzit de multă vreme și nu l-am mai văzut decât rar menționat pe cărțile publicate în România și scrise de scriitori români. Ceea ce se mai practică este recomandarea prin Cuvântul înainte, dar asta nu înseamnă, neapărat, și garanția unei lecturi de calitate.
Când ai ajuns la punctul de final al manuscrisului tău, poți să te gândești că ai cam terminat. Ca prim pas al unei „verificări de calitate”, bagă textul în sertar (de unde, poate, și termenul de literatură de sertar) și uită de el o vreme. Această „vreme” poate fi o oră, o zi, o săptămână sau chiar mai mult, dacă nu te grăbești. Este și mai bine dacă, între timp, citești sau scrii altceva. Când vei reveni asupra textului tău, o vei face detașat. Mintea ta antrenată în ale scrisului aproape sigur va reformula ceea ce citești și vei dori să faci unele modificări, să rescrii unele părți care nu-ți mai plac, să descoperi că ai omorât un personaj important înainte de „termen” ori l-ai uitat la capitolul trei. Sau poate că, de fapt, acțiunea nu se mai încheie așa cum îți dorești. Este momentul în care apare necesitatea rescrierii și a modificărilor. Toate aceste modificări, rescrieri și alte acțiuni asupra textului pot lăsa impresia că nu-l vei mai termina niciodată. Fiecare modificare va aduce altele, iar finalul mult așteptat se poate transforma într-un coșmar.
Aceasta este etapa în care ar trebui să te gândești la un lector. Este vorba despre un soi de cititor profesionist care are cunoștințe literare aprofundate, lectură multă în spate și experiență în construcția unui text (mai ții minte partea aia cu introducere, cuprins și încheiere de la școală?) și care îți poate sugera, în funcție de tipul lecturii, modificări binevenite. Este adevărat, prietenii, colegii, cititorii și fanii pot face sugestii importante despre cum văd ei cadrul, personajele, acțiunea sau detaliile. Chiar dacă mai multe timpuri diferite ale verbelor în aceeaşi frază ar putea să le sune ciudat, se poate întâmpla să nu remarce necesitatea uniformizării timpurilor sau a unei mai bune coordonări a unităţilor de timp din fraze, lucru ce poate schimba “atitudinea” textului. Dacă ești un scriitor care are un mesaj puternic, toate aceste lucruri te vor interesa în măsura în care dorești ca mesajul tău să fie comunicat așa cum îți este în intenție. Iar efectul textului purtător asupra cititorului să fie maxim.
Lectorul este un profesionist care identifică diverse erori legate atât de limbă, cât și de domeniul din care face parte textul. Astfel, un roman medical poate avea o intrigă perfectă, dar procedurile descrise acolo să fie gogomănii jenante. Hugh Laurie, Dr. House pentru toată lumea, a avut în spate un diagnostician, Dr. Lisa Sanders, care a oferit „consultanță tehnică” echipei de realizatori. Astfel, House a putut să creeze un personaj puternic, cu reale abilități medicale. Și chiar dacă Hugh nu putea ține minte mai mult de 20 de minute termenii medicali și științifici, cu toții avem puternica impresie că este un diagnostician profesionist. Lisa Sanders din exemplul de mai sus este echivalentul lectorului (sau al unui tip de lector) din literatură. O poveste care nu este spusă bine va fi greu de digerat. O poveste spusă bine, însă ridicolă din punct de vedere „tehnic”, va îndepărta cititorul avizat. Poate chiar și pe cel neavizat.
Nu știu câți asemenea profesioniști se mai găsesc pe la edituri, dar aceștia pot fi chiar și de ocazie. Dacă nu ești acceptat la Cartea Românească (unde, din informațiile noastre, ar mai exista asemenea specimene rare), nu găsești niciunul printre prieteni și nici nu vrei să te hazardezi cu opera pe blog, atunci în mod clar ar trebui să „cumperi” un cititor profesionist sau, eventual, să provoci pe unul (sau, de ce nu, mai mulți) să-ți citească manuscrisul și să-ți facă o serie de recomandări.
Un lector este cel care poate face remarci chiar și asupra formei finale a manuscrisului, modificarea acțiunii pentru o mai bună priză la public, definirea suplimentară a unor personaje etc. Cititorii profesioniști sunt, fără îndoială, specialiști care să facă diferența.
